Istorie

ÎNCEPUTURILE – ANUL 1893
Înființată în anul 1893 ca tipografie a Căilor Ferate Române, aflate sub administrația statului. Apariția tipografiei a fost o consecință a intensificării activității căilor ferate din acea vreme, fiind necesare foi și state de personal, carnete și livrete de lucrători, formulare comerciale pentru gări, circulare și ordine de serviciu etc.

POVESTEA TIPOGRAFIEI
La început, tipografia a avut numai 3 mașini și 40 de angajați, conduși de un funcționar de la Serviciul Economat. În anul 1919, activitatea tipografiei era de trei ori mai mare decât la început, iar în 1930 a ajuns la 240 de lucrători și a fost mutată într-o clădire nouă aflată în apropierea Gării Filaret.
În această perioadă, tipografia și-a diversificat activitatea prin tipărirea de cărți și broșuri particulare, în plus față de necesitățile CFR.

TRADIȚIE
Societatea Tipografică Filaret SA, cunoscută pentru tradiția tipăririi Mersului de Tren, cât și a altor tipărituri cu specific feroviar, dar și pentru diverse lucrări din domeniul tiparului și finisării de legătorie, este o tipografie capabilă să execute comenzi variate, având în vedere că dispune de o paletă diversificată de utilaje care asigură diferite manopere din domeniul tipografic: amintim aici linia de broșare mecanică KOLBUS.

MISIUNE
Tipografia își dorește să se mențină la nivel de top pe piața de tipar și să fie un competitor de seamă în domeniul în care activează.
